În articolul acesta citiţi:
- Activare
- Setări principale
- Alegeţi tipul de serviciu - până la adresă şi/sau până la serviciul de curierat
- Preţ Fallback
- Regiuni de livrare
- Modalităţi de plată
- Setări pentru primirea expedierilor
euShipments este o companie de servicii de curierat internațional și servicii de Fulfillment pentru magazinele online. Datorită integrării cu CloudCart, puteți cuceri noi piețe cheie în Europa și puteți ajunge la mulți clienți noi. euShipments lucrează în parteneriat cu peste 20 de companii de curierat și 10 centre de expediere tip Fulfillment. Aveți nevoie de un singur contract cu euShipment și de o singură integrare API pentru a lucra cu zeci de curieri.
Activare
1. Pentru a activa serviciile euShipment pentru magazinul dvs., trebuie mai întâi să semnați un contract cu ei și să obțineți cheia API necesară pentru integrare.
2. Accesaţi panoul de administrare al magazinului dvs., secțiunea "Aplicații" și instalați modulul euShipment.
3. Introduceți cheia API pe care ați primit-o pentru a vă conecta la euShipments:
4. După ce vă conectaţi la euShipment, veți vedea o listă cu toți curierii disponibili pentru contul dvs. personal euShipment.
* Informațiile din imaginea de mai jos pot varia și depind de ceea ce ați solicitat să fie inclus în contract la momentul semnării, în funcție de nevoile dvs. și de piețele pe care activați.
5. Activați curierii selectați sau toți curierii din butonul de instalare. Aceștia vor fi apoi afișați pe lista de furnizori. Trebuie să efectuați setările pentru fiecare curier activat în parte.
Setări principale
1. Primul pas este să activați furnizorul din listă pe care doriți să-l folosiţi și apoi să efectuați setările necesare.
Faceți clic pe curierul respectiv pentru a deschide bara laterală cu setări.
2. În prima secțiune puteți schimba numele și logo-ul modalităţii de expediere prin încărcarea unui alt fișier.
Alegeţi tipul de serviciu - până la adresă şi/sau până la serviciul de curierat
În funcție de serviciul de curierat pe care îl configurați, selectați tipul de serviciu până la adresa clientului și/sau până la biroul curierului. Este posibil ca unii furnizori să ofere doar unul dintre cele două servicii.
Câmpurile de configurare atât pentru livrarea la adresă, cât și pentru livrarea la birou, descrise mai jos, sunt aceleași:
- calculatorul euShipments - calculează automat fiecare livrare în funcție de condițiile de preț oferite de euShipments
- calculatorul euShipments + taxă de prelucrare - va calcula automat fiecare livrare în funcţie de condițiile de preț oferite de euShipments și va adăuga taxa de manipulare suplimentară pe care ați introdus-o în câmpul respectiv.
- calculatorul euShipments + Livrare gratuită - va calcula automat fiecare livrare în conformitate cu condițiile de preț oferite de euShipments și va pune automat transportul gratuit în plus faţă de valoarea comenzii specificate în câmpul necompletat.
Atunci când alegeți să oferiți clienților servicii de transport gratuit, vă rugăm să rețineți că costurile de transport până la euShipment sunt întotdeauna în sarcina expeditorului (comerciantului).
Preţ Fallback
Vă sfătuim să activați opţiunea preţului Fallback sau a.z. preț de rezervă. Acesta este prețul de expediere "de rezervă" care se aplică pentru primele trei modalităţi de formare a prețurilor (calculator euShipments/+ taxă de prelucrare /+ transport gratuit). Cu acest "preț de rezervă", comenzile din magazinul dvs. vor putea fi onorate chiar dacă calculatorul furnizorului nu funcționează corect sau dacă sistemul nu poate fi contactat. Atunci când activați această funcționalitate, trebuie să setați un preț de expediere de rezervă care va fi activat la nevoie.
- Valoare fixă în funcție de preț fără calculatorul euShipments - selectând acest tip de serviciu, trebuie să completați manual costul de expediere în funcție de prețul final al comenzii.
Aveți, de asemenea, posibilitatea de a seta condiții de preț diferite pentru diferitele categorii de produse. Pentru a face acest lucru, activați opțiunea respectivă de la butonul ON/OFF.
- Valoare fixă în funcție de greutate fără calculator euShipment – alegând acest tip de serviciu, trebuie să completați manual costul de expediere în funcție de greutatea produselor. Aici puteți, de asemenea, stabili condiții de preț diferite pentru diferite categorii de produse prin activarea butonului ON/OFF.
- Valoare fixă în funcție de preț și greutate fără calculator euShipment - acest tip de serviciu este o combinație între cele două opţiuni anterioare:
Dacă alegeţi o valoare fixă fără calculatorul euShipment, vă rugăm să rețineți că costurile de expediere care trebuie plătite către euShipment sunt întotdeauna suportate de expeditor (comerciant). Dacă alegeți stabilirea prețurilor cu ajutorul calculatorului euShipment, puteți alege cine - expeditorul sau destinatarul - trebuie să preia livrarea.
Regiuni de livrare
În secțiunea următoare, puteți seta regiunile pentru care se va aplica această modalitate de livrare sau puteți alege s-o aplicați la nivel global de la butonul ON/OFF Global. Dacă dezactivați butonul, trebuie să selectați regiunile de livrare specifice pe care le-ați creat anterior din meniul derulant (consultaţi articolele cu îndrumări şi citiţi mai multe despre destinaţia şi modul de folosire zonelor geo şi a poligoanelor geo şi cum le puteţi aplica corect).
Această modalitate de livrare se va aplica și va fi vizibilă de către clienți numai pentru regiunea (regiunile) specifică (specifice) pentru care ați ales să se aplice. Pentru clienții care comandă din alte regiuni, opţiunea nu va fi vizibilă în timpul procesului de plată atunci când aceștia selectează modalitatea de livrare a produselor comandate.
Modalităţi de plată
În această secțiune puteți alege dacă această modalitate de expediere se aplică în mod global tuturor metodelor de plată pe care le aveți în magazin (activaţi prin butonul ON/OFF) sau numai anumitor modalităţi de plată (le puteți selecta din meniul derulant).
Setări pentru primirea expedierilor
În această secțiune puteți introduce cu ușurință o valoare implicită a greutății pentru toate produsele care nu au aceste date introduse. Acest lucru o să faciliteze semnificativ procesele dvs., deoarece nu va trebui să introduceți parametrii pentru fiecare produs în parte pentru a calcula ulterior transportul.
- Greutatea implicită pentru un produs - introduceți greutatea implicită pentru produs. Dacă nu ați introdus o greutate pentru un anumit produs, sistemul va lua în considerare greutatea specificată în acest câmp.
- Partea plătitoare implicit - selectați expeditorul sau destinatarul - practic plătitorul implicit pentru fiecare livrare. Desigur, acest lucru depinde și de tipul de serviciu pe care l-ați ales. Dacă ați selectat o valoare fixă, atunci destinatarul nu poate fi plătitorul implicit. În plus, dacă ați specificat mai sus "transport gratuit", plătitorul implicit este expeditorul, chiar dacă în acest câmp veţi seta destinatarul ca plătitor implicit.
- Cont principal - Dacă aveți două, trei sau mai multe conturi euShipments diferite, dar cu aceeași cheie API, selectați contul care va fi asociat în mod specific cu acel furnizor. Dacă ați selectat să fiți plătitorul livrării în configurația de mai sus, facturile la sfârșitul perioadei de raportare vor fi emise pe acest cont.
- Documente Retur - această setare se aplică oricărui tip de document pe care ar putea fi necesar să-l primiți înapoi de la clienții dvs. - cum ar fi contracte, documente de plată în rate etc.
- Plată prin ramburs - activați această opțiune dacă acceptați plata în numerar la livrare.
- Asigurare - activați opțiunea dacă doriți să adăugați o asigurare
- Valoare declarată
- Verificarea expedierii - activați opțiunea dacă doriți ca clientul dvs. să poată vedea articolul înainte de a-l plăti
- Livrare sâmbăta - activați această opțiune dacă doriți ca pachetele dvs. să fie livrate sâmbăta. Este posibil să existe costuri suplimentare.
- Livrare Fragilă - dacă trimiteți articole fragile, activați această opțiune.
După ce terminaţi cu setările, faceți clic pe butonul "Save" (Salvare). Acest furnizor este acum gata de utilizare. Activați ceilalți curieri în același mod.