Ce este un domeniu (domain)?
Un nume de domeniu este o combinație de diferite caractere din alfabetul latin care reprezintă, de obicei, conținutul site-ului dvs. Numele pe care îl veți alege este identitatea corporativă a afacerii dvs. în spațiul online. De aceea, este o idee bună să acordați suficient timp înainte de a face alegerea, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să modificaţi ulterior numele de domeniu și să pierdeți clienți.
Atunci când creați un magazin în CloudCart, primiți un domeniu gratuit care preia numele de pe CloudCart și arată astfel: numelemagazinului.cloudcart.net. Pentru a construi identitatea afacerii dvs, vă recomandăm să achiziționați propriul domeniu.
Cum alegeți un nume potrivit?
Iată câteva aspecte de care ar fi bine să țineți cont atunci când alegeți un nume de domeniu pentru magazinul dvs. CloudCart.
Alegeți un nume scurt, ușor de scris și de găsit - cu toate acestea, trebuie să fiți atenți, deoarece unele combinații de litere scurte și fără sens nu vor avea un efect pozitiv asupra popularității magazinului dvs. Este important ca literele din nume să se potrivească vizual.
Alegeți un nume pentru domeniul dvs. care să se potrivească cu cel al site-ului dvs. - deși poate sună logic la prima vedere, nu fiecare site poartă numele domeniului. Este o idee bună să "botezaţi" site-ul cu numele domeniului - deci să folosiţi unul şi acelaşi nume pentru ambele, deoarece atunci când oamenii se gândesc la site-ul dvs. ei şi-l vor aminti după nume. Iar dacă numele site-ului este același ca şi adresa URL, dacă coincid, utilizatorii vor ști automat unde să se ducă. Numele este un URL, prin urmare ei vor ști ce trebuie introdus în browser.
Folosiți cuvinte cheie - încercați să utilizați cuvinte cheie, care să descrie produsele sau serviciile pe care le oferiți. Cele pe care clienții le scriu atunci când caută produse sau servicii precum cele oferite de dvs.
Evitați numele ce conţin numere și cratime - acest lucru duce adesea la confuzia clienților și la dificultăți în găsirea și accesarea site-ului dvs. Și dacă totuși aveți nevoie și doriți ca numerele sau cratima să fie parte din numele domeniului, vă recomandăm să înregistrați diferite variante, pentru siguranță, astfel încât, chiar dacă clientul scrie numele incorect, totuși să ajungă pe site-ul dvs.
Utilizați extensia adecvată pentru domeniul dvs. - extensiile sunt practic nişte sufixe, precum .com sau .net, la sfârșitul adresei web. Cel mai frecvent este, fără îndoială, .com, dar deseori numele cu această extensie sunt ocupate. Dacă totuși reușiți să înregistrați numele ales de dvs, este o idee bună să vă rezervaţi numele de domeniu cu mai multe extensii. Alegeți cele mai populare precum .net, .info, .eu, .bg etc., astfel încât utilizatorii să poată deschide site-ul dvs. indiferent de extensia cu care au scris adresa.
Mişcaţi-vă repede - imediat după ce alegeți un nume pentru domeniul dvs, înregistrați-l, deoarece cele mai bune se vând repede. Dacă întâmpinați greutăţi în a inventa un nume potrivit, există site-uri care vă oferă un nume similar cu cel pe care-l căutați. Când cumpărați un domeniu de la CloudCart, sistemul nostru vă arată, de asemenea, diferite opțiuni dacă cea pe care o căutați este indisponibilă.
Dacă aveți deja propriul domeniu, pe care doriți să-l redirecționați către noul magazin online CloudCart, consultaţi acest articol. Şi de ce este important să aveţi propriul domeniu şi certificat, citiţi aici.