Implicit, CloudCart vă oferă opţiunea unui server integrat care are grijă de livrarea e-mailurilor dvs. totuşi, dacă preferaţi să aveţi propriul SMTP server, cu adresă de e-mail personalizată, cota etc., puteţi configura şi puteţi folosi serverul extern prin magazinul dvs. CloudCart. Acest server vă permite, de asemenea, trimiterea e-mailurilor personalizate, folosind propria adresă de email, cu denumirea domeniului dvs.


Folosirea şi întreţinerea unui server extern SMTP necesită anumite cunoştinţe şi experienţă despre ce este un SMPT şi cum se foloseşte. De aceea, dacă sunteţi mai degrabă amator, la început de drum sau nu aveţi destulă experienţă, vă recomandăm să folosiţi serverul SMTP oferit de CloudCart.

Configurarea serverului extern SMTP

1. Accesaţi panoul de administrare al magazinului dvs., secţiunea Aplicaţii > Toate aplicaţiile, şi selectaţi Own SMTP server.


Această aplicaţie este una care prevede plată anuală.

2. după ce instalaţi aplicaţia, veţi putea vedea secţiunea cu setările pe care este necesar să le introduceţi pentru a activa şi a folosi această funcţionalitate.

  • Denumire host - adăugaţi adresa serverului dvs. SMPT.
  • Port - adăugaţi numărul portului prin care vor fi trimise e-mailurile (în funcţie de furnizor).
  • Nume de utilizator - în majoritatea cazurilor, este vorba despre adresa de email a contului pe care doriţi să-l folosiţi.
  • Parola - adăugaţi parola contului dvs. de e-mail.
  • Criptare - şi câmpul acesta este obligatoriu. De la meniul derulant selectaţi felul criptării în funcţie de configurarea serverului dvs. SMTP. În majoritatea cazurilor se va folosi SSL. Opţiunile posibile sunt SSL, TCP şi TLS.

după ce veţi completa toate câmpurile, activaţi aplicaţia din butonul respectiv, prin Activare - ON/OFF.


Trebuie să aveţi în vedere că dacă veţi adăuga date de identificare inexistente sau greşite, sistemul va afişa un mesaj că nu a reuşit să se conecteze la serverul SMTP:

Dacă se va afişa acest tip de mesaj, mai verificaţi încă o dată datele de identificare pe care le-aţi introdus.


După ce veţi finaliza configurarea propriului dvs. SMTP server, îl veţi putea folosi pentru campaniile de email, precum şi pentru tot restul e-mailurilor pe care le trimiteţi clienţilor dvs.


Dacă decideţi să folosiţi propriul dvs. server SMTP pentru e-mailurile dvs., va trebui să introduceţi noua adresă de email de la care serverul SMTP va trimite e-mailuri, în secţiunea Setări > Setări de bază, din panoul de administrare a magazinului dvs.